ANOFM anunță un nou număr de apel pentru informarea cetățenilor cu privire la șomajul tehnic

Începând de astăzi, 14 aprilie, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) pune la dispoziția cetățenilor un nou număr de telefon, 021.444-0000, la care aceștia pot suna pentru a obține informații suplimentare cu privire la șomajul tehnic și la facilitățile acordate prin prevederile Legii nr.19/2020.

Potrivit unui comunicat al Agenției, noul număr optimizează serviciul de informare efectuat de ANOFM, scurtând timpii de așteptare. Astfel, încă din faza de inițiere a apelului, cetățenii vor putea fi repartizați către operatorii call-centerului, în funcție de categoria în care se încadrează. Call-centerul va funcționa în același interval orar ca și până în prezent, respectiv între orele 09:00 – 16:00 de luni până joi și vineri între 09:00 – 13:00.

ANOFM reamintește că angajatorii au la dispoziție platforma digitală https://aici.gov.ro pentru încărcarea documentelor necesare acordării șomajului tehnic pentru angajații cărora li s-a suspendat temporar contractul individual de muncă din inițiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: