În anul 2019 au fost portate 958.821 de numere de telefon, din care 93% (895.083) sunt numere de telefonie mobilă, și doar 63.738 sunt numere de telefonie fixă, a anunțat astăzi Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Media lunară de portări aferentă anului 2019 este în ușoară creștere față de anul anterior, de la 77.543 în 2018 la 79.902. În lunile mai, decembrie și ianuarie s-au portat cele mai multe numere: 89.584, 88.317, respectiv 88.183.
În 2019, 81% dintre portări au fost realizate de persoane fizice și 19% de persoane juridice. În procesele de portare desfășurate în anul 2019 au fost implicați 32 de furnizori de telefonie fixă și mobilă.
„Astfel, de la introducerea serviciului de portabilitate în România, în 21 octombrie 2008, peste 6,3 milioane de numere au fost transferate între rețele. Dintre acestea, 5,5 milioane sunt numere de telefonie mobilă (86%) și peste 800 de mii de numere sunt de telefonie fixă”, precizează ANCOM, într-un comunicat.