Analiză: Creștere cu 32% a numărului de atacuri cibernetice la adresa website-urilor, în T3

Numărul atacurilor cibernetice asupra site-urilor aparținând companiilor a crescut cu 32% în trimestrul al treilea din 2019, comparativ cu aceeași perioadă din 2018, mai mult de jumătate dintre aceste incidente (53%) fiind semnalate în luna septembrie, conform statisticilor Kaspersky DDoS Protection, informează Agerpres. În viziunea experților, creșterea a fost determinată de un număr mare de atacuri destul de simple, în timp ce ponderea atacurilor inteligente a scăzut la 28% dintre toate atacurile DDoS, de la 50% în T2, și a crescut cu doar cu șapte puncte procentuale față de rezultatele din T3 2018.

„În ciuda activității sezoniere a unor tineri, care par a «sărbători» începutul anului școlar cu un vârf de atacuri DDoS, piața profesionistă a atacurilor DDoS este destul de stabilă. Nu am observat o creștere explozivă a numărului de atacuri inteligente comparativ cu trimestrul precedent, iar durata medie a atacului rămâne aceeași. Totuși, acestea cauzează în continuare daune serioase afacerilor. Studiul nostru în rândul factorilor de decizie IT a relevat că atacurile DDoS sunt cel de-al doilea cel mai scump tip de incidente cibernetice care au dus la breșe de date pentru IMM-uri, cu un cost mediu per breșă estimat la 138.000 de dolari”, a explicat Alexey Kiselev, business development manager în echipa Kaspersky DDoS Protection.

Potrivit datelor Kaspersky, 60% dintre atacurile care au fost prevenite în septembrie au fost efectuate împotriva școlilor și a unor jurnale electronice. Pe baza acestui fapt, experții Kaspersky sugerează că atacurile respective au fost efectuate de elevi care nu au o înțelegere profundă asupra modului de organizare a campaniilor DDoS.

Atacul de tip DDoS reprezintă cea mai întâlnită formă de infracțiune cibernetică, având ca țintă website-uri importante și mai rar computerele personale.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: