ANAF: Peste 38.000 de contribuabili au depus notificări sau cereri de anulare a obligațiilor accesorii

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează că, până la data de 19 noiembrie a.c., 38.026 contribuabili au depus notificări/cereri de anulare a obligațiilor accesorii, facilități fiscale reglementate prin OG nr. 6/2019. „Agenția Națională de Administrare Fiscală continuă acțiunile de susținere a contribuabililor în vederea conformării la plata obligațiilor fiscale și le reamintește celor care înregistrează obligații fiscale principale restante, la data de 31.12.2018, că pot beneficia, în condițiile reglementate de OG nr. 6/2019, de o serie de facilități fiscale. Una dintre ele este sub forma anulării, în totalitate, a obligațiilor accesorii”, se arată într-un comunicat al ANAF.

Astfel, pentru accesarea facilității fiscale constând în anularea obligațiilor accesorii, ANAF precizează că, până la 16 decembrie 2019, inclusiv, trebuie să fie respectate condițiile impuse de lege, respectiv achitarea obligațiilor bugetare principale cu scadențe până la 31 decembrie 2018, precum și a obligațiilor bugetare principale și accesorii cu termene de plată între 1 ianuarie 2019 și 16 decembrie 2019. Anularea obligațiilor accesorii nu este condiționată de depunerea notificării privind intenția de a beneficia de această facilitate fiscală, însă este obligatoriu să fie depusă, până la data de 16 decembrie 2019, inclusiv, o cerere în acest sens, la organele fiscale competente.

„Eficiența accesării unei astfel de facilități constă în aceea că, prin achitarea voluntară a obligațiilor bugetare principale restante la 31.12.2018, precum și a obligațiilor bugetare principale și accesorii cu termene de plată între 01.01.2019 și 15.12.2019, se pot anula obligațiile accesorii aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31.12.2018. În caz contrar, se vor continua măsurile de executare silită asupra tuturor veniturilor și bunurilor deținute de contribuabili pentru recuperarea acestor obligații. Cererea de anulare a obligațiilor de plată accesorii poate fi depusă și fără a fi necesară deplasarea contribuabilului la organul fiscal competent, respectiv prin intermediul serviciului «Spațiul privat virtual»”, precizează ANAF.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: