Activele fondurilor de pensii facultative au depășit 2,27 miliarde lei, la 30 iunie 2019

Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de peste 2,27 miliarde de lei, la 30 iunie 2019, în creștere cu 20,34% comparativ cu nivelul de la 30 iunie 2018, conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), citate de Agerpres. Titlurile de stat dețineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 1,269 miliarde de lei, respectiv 55,76%. Pe locul doi se aflau acțiunile, cu 517,040 milioane de lei (22,70%). Obligațiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 208,811 milioane de lei, respectiv 9,17% din totalul activelor.

Potrivit datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul III era de 2,277 miliarde de lei, la 30 iunie 2019, iar valoarea activului net era de 2,273 miliarde de lei.

Fondurile de pensii facultative aveau 486.310 de participanți la 30 iunie 2019.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: