Acord între Samsung şi Comisia pentru protecţia consumatorilor din SUA pentru rechemarea Note 7

Samsung Electronics şi Comisia pentru protecţia consumatorilor din SUA au stabilit termenii rechemării smartphone-urilor Note 7, mărind numărul acestora la 1,9 milioane, transmite Bloomberg.

Toţi proprietarii de Note 7 vor putea să îşi schimbe telefoanele cu un alt smartphone Samsung sau să îşi primească banii înapoi, potrivit unui comunicat al companiei.

Clienţii care vor schimba un Note 7 pentru un alt dispozitiv Samsung vor beneficia şi de un credit de 100 de dolari, iar cei care vor opta pentru o altă marcă vor primi 25 de dolari.

Samsung a redus miercuri estimarea de profit operaţional cu 2,3 miliarde de dolari, după ce a decis să oprească definitiv producţia telefoanelor Note 7, din cauza riscului ca acestea să ia foc sau să explodeze.

”Suntem hotărâţi să facem tot ce putem pentru a corecta situaţia”, a spus Tim Baxter, preşedinte şi director operaţional al Samsung Electronics America.

Pe 15 septembrie, agenţia americană pentru protecţia consumatorilor a anunţat rechemarea voluntară de către Samsung a 1 milion de telefoane Note 7.

Acţiunile Samsung au crescut joi cu 1,4% la bursa din Seul, după trei zile în care au scăzut cu 10%, reducând capitalizarea de piaţă a companiei cu 21 de miliarde de dolari, conform news.ro.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: