Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat, în august, un avans de 7,1% în Europa, iar cota de piață a producătorului de automobile a urcat la 4,4%, de la 3,7% în perioada similară din 2018, conform statisticilor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citate de Agerpres. Datele sunt valabile pentru țările Uniunii Europene și cele ale Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.
Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 46.968 unități, în creștere față de perioada similară din 2018 (43.852 vehicule).
În primele opt luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au înregistrat o creștere de 10% în Europa, iar cota de piață a producătorului de automobile a urcat la 3,8%, de la 3,4% în perioada similară din 2018. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa au totalizat 412.669 de unități, în creștere față de perioada ianuarie-august 2018 (325.014 vehicule).