Comisia Europeană (CE) a aprobat o schemă de ajutor de stat a României în valoare de peste 225 milioane lei (aproximativ 46 milioane euro), menită să sprijine activitatea crescătorilor de bovine în contextul pandemiei de coronavirus, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar.
„Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar privind ajutoarele de stat. În cadrul schemei, sprijinul public va lua forma unor subvenții directe pentru a aborda parțial pierderile de venituri suferite de crescătorii de bovine din cauza pandemiei de coronavirus”, se menționează în comunicat.
Comisia a constatat că schema din România este în conformitate cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. În special, (i) ajutorul nu depășește 225.000 euro per beneficiar care își desfășoară activitatea în sectorul agricol primar prevăzut de cadrul temporar și (ii) schema se va aplica până la 31 decembrie 2021.
„Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporționată pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, se precizează în comunicat.