Modificări la Procedura de anulare a obligațiilor de plată accesorii
În
Mai multMinisterul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat că, la 28 februarie 2022, în urma finalizării procesului de transparență decizională, Planul Național Strategic (PNS) a fost încărcat în sistemul electronic al…
Mai multAgenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) reamintește că, potrivit prevederilor Legii nr. 225 din 26 iulie 2021, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru…
Mai multComisia Europeană (CE) a invitat părțile interesate, cum ar fi producătorii primari, procesatorii, producătorii, comercianții cu ridicata, comercianții cu amănuntul, furnizorii de factori de producție să își împărtășească experiența în…
Mai multMinistrul Finanțelor, Adrian Câciu, și reprezentanții Asociației Române a Băncilor (ARB) au discutat luni, 28 februarie a.c., despre măsurile de finanțare a economiei românești și despre protejarea cetățenilor în contextul…
Mai multAutoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) atrage atenția investitorilor care activează pe piețele financiare, inclusiv celor care activează pe Forex, să încheie tranzacții doar cu firme de intermediere autorizate și să…
Mai multComisia Europeană va propune ca statele membre ale UE să taxeze profiturile excepționale pe care companiile energetice le-au făcut de pe urma recentei creșteri explozive a prețului gazelor, iar veniturile…
Mai multPodcast – Ascultă emisiunea înregistrată
Mai multÎncepând de mâine, 1 martie a.c., românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4,55%, 5,05% și 5,4%,…
Mai multMiniștrii de Finanțe din zona euro vor lua în considerare în următoarele săptămâni implicațiile asupra politicii fiscale ale invadării Ucrainei de către Rusia, astfel încât să poată sprijini economia dacă…
Mai multDirectoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atenționează în legătură cu un nou malware distructiv, folosit pentru atacuri cibernetice vizând organizații guvernamentale și private, informează Agerpres. „Un nou malware destructive numit…
Mai multRentierii agricoli se pot prezenta începând de marți, 1 martie, la sediile Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru obținerea vizei anuale a carnetelor de rentă viageră, pentru…
Mai multAgenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, în transparență decizională, un
Mai multProsumatorii cu instalații de până la 200 kW vor fi compensați cantitativ până la 31 decembrie 2030, iar cei cu instalații între 200 și 500 de kW vor vinde energia…
Mai multPremierul Nicolae Ciucă a anunțat, după reuniunea Comitetului interministerial în domeniul energiei, măsuri menite să combată creșterea prețurilor la energie care vor fi adoptate și aplicate în următoarea perioadă de…
Mai multAgenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea, până la 31 martie 2022, ora 16.00, a sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în…
Mai multMinisterul Finanțelor (MF) a publicat în transparență decizională un
Mai multInternational Federation of Accountants (IFAC), care cuprinde 180 de membri și organizații asociate și reprezintă mai mult de 3 milioane de profesioniști contabili la nivel mondial, consideră bine-venită oportunitatea de…
Mai multRata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut în luna ianuarie până la 5,6%, de la 5,3% în decembrie 2021, țările membre cu cele mai ridicate rate fiind Lituania…
Mai multDirectoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atenționează în legătură cu propunerile primite prin intermediul aplicațiilor de mesagerie sau prin SMS care prezintă oportunități de angajare sau de investiții cu câștiguri…
Mai multOperatorii de distribuție a gazelor nu mai pot refuza solicitările de racordare la rețea ale consumatorilor, potrivit unui regulament aprobat de Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în…
Mai multExecutivul a aprobat o Hotărâre prin care au fost aduse simplificări programelor de sprijin în sectorul vegetal, introduse prin HG nr.148/2022 și HG nr.147/2022. Astfel, potrivit noilor reglementări: ▪ se prelungește cu…
Mai multPodcast – Ascultă emisiunea înregistrată
Mai multCECCAR a tradus în limba română documentul AA1000 AccountAbility Principles, elaborat de AccountAbility. AccountAbility este o firmă globală de consultanță și standarde care colaborează cu întreprinderi, investitori, guverne și organizații multilaterale…
Mai multPe Internet există site-uri care copiază identitatea vizuală a unor companii bancare, magazine online sau platforme de tip marketplace, dar care în realitate găzduiesc pagini de phishing, potrivit unui comunicat…
Mai multRata anuală a inflației este așteptată să-și accentueze puternic creșterea în trimestrul II din 2022, până la 11,2% în iunie, comparativ cu 8,6% în proiecția precedentă, potrivit minutei ședinței de…
Mai multÎntr-o societate unde integritatea ar trebui să fie fundamentul oricărei instituții, am ales să ridicăm vocea împotriva unor personaje profund corupte.
CECCAR, condus de un cuplu dictatorial sinistru, a devenit simbolul unei lupte inegale pe care avertizorii de integritate o duc împotriva unui sistem care ar trebui să protejeze dreptatea, dar care, în realitate, o subminează la fiecare pas.
CECCAR a devenit un acronim pentru Corupție, Exploatare, Cenzură, Coerciție, Abuz și Represiune.
Vocea noastră îi reprezintă pe toți cei care au fost oprimați, marginalizați și pedepsiți pentru curajul lor de a vorbi despre adevăr.
Șova și Chivu nu sunt doar nume, sunt reprezentanți ai unui sistem care încurajează corupția și abuzurile, care pedepsește vocea integrității, transformând dreptatea într-o iluzie.
Lupta noastră va fi pe măsura faptelor lor. Nu vom ceda în fața intimidărilor și a imposturii și în niciun caz nu vom accepta compromisuri.
Este momentul ca adevărul să iasă la lumină, iar toți cei care au profitat de pe urma abuzurilor să suporte consecințele.