Euro a urcat spre pragul de 4,67 lei
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,6671 lei/euro, în urcare uşoară faţă de nivelul atins vineri, transmite News.ro. Vineri, euro a crescut la 4,6669…
MAI MULTBanca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,6671 lei/euro, în urcare uşoară faţă de nivelul atins vineri, transmite News.ro. Vineri, euro a crescut la 4,6669…
MAI MULTIndicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,30%, cel mai mare nivel din 24 august până în…
MAI MULTCapacitatea de cazare turistică a României a crescut cu 2,8% în primele şapte luni ale acestui an, la 353.300 de locuri, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor…
MAI MULTIndustria românească a înregistrat o o revenire în luna septembrie, după patru luni de activitate slabă, dar fluxul comenzilor noi a adus şi creşterea costurilor şi a importurilor, urmate de…
MAI MULTRăzboiul comercial cu Statele Unite începe să îşi pună amprenta asupra economiei chineze, care a înregistrat în trimestrul al treilea cea mai scăzută creştere de la criză financiară mondială, transmite…
MAI MULTMinisterul Sănătăţii a transmis, joi, în sistemul informatic MySMIS cererea de finanţare "Servicii medicale de tratament al persoanelor infectate cu HIV/ SIDA", valoarea totală eligibilă a proiectului fiind de aproximativ…
MAI MULTBanca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,6669 lei/euro, în urcare cu 0,02% faţă de nivelul atins joi. Aurul a crescut la cel mai…
MAI MULTComisia Europeană va trimite guvernului italian până joi seară o scrisoare prin care va cere clarificări privind propunerea de buget a Italiei, scrie Politico, transmite News.ro. Conform unui oficial de…
MAI MULTLiderii Uniunii Europene au convenit joi impunerea de sancţiuni pentru înăsprirea reacţiei la atacurile cibernetice şi noi măsuri restrictive aplicate campaniilor online ale partidelor politice, pentru protejarea alegerilor europene din…
MAI MULTIndicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,28%, cel mai mare nivel din 24 august până în…
MAI MULTVânzările de roboţi industriali s-au dublat în ultimii patru ani, iar cinci ţări cumulează aproape 73% din cererea totală de roboţi, arată rezultatele raportului Federaţiei Internaţionale pentru Robotică (IFR), anunţate…
MAI MULTBanca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă de 4,6658 lei/euro, în scădere cu 0,02% faţă de nivelul atins miercuri, transmite News.ro. Miercuri, euro a scăzut…
MAI MULTIndicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,17% pentru a doua zi consecutiv, dar indicele Robor la…
MAI MULTConsiliul de Administraţie al BNR a adoptat, miercuri, modificări la regulamentul privind unele condiţii de creditare, astfel că nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de 40% din venitul…
MAI MULTEvoluţiile economice înregistrate peste tot în lume sugerează că, deşi în prezent numărul persoanelor care trăiesc în condiţii de sărăcie extremă este mai mic, aproape jumătate din populaţia lumii (adică…
MAI MULTEurostat a anunţat miercuri că rata anuală a inflaţiei în România a fost de 4,7% în septembrie, cea mai mare din Uniunea Europeană (UE), în timp ce, la nivelul întregii…
MAI MULTBanca Naţională a României (BNR) a anunţat miercuri un curs de referinţă de 4,6667 lei/euro, în scădere cu 0,02% faţă de nivelul atins marţi, transmite News.ro. Marţi, euro a crescut…
MAI MULTIndicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,17%, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României…
MAI MULTÎnmatriculările de autoturisme noi au scăzut în România cu 73,4% în septembrie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cea mai mare din Uniunea Europeană (UE), în timp ce scăderea…
MAI MULTProducătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat marţi că Unitatea 2 funcţionează la putere nominală, lucrările de reparaţie la rezervorul aferent grupului…
MAI MULTGuvernul Statelor Unite a încheiat anul fiscal 2018 cu cel mai mare deficit bugetar din ultimii şase ani, de 779 de miliarde de dolari, din cauza impactului reducerilor de taxe…
MAI MULTInvestiţiile străine directe au scăzut cu 41% la nivel global, în primele şase luni ale acestui an, la 470 de miliarde de dolari, cel mai redus nivel după 2005, principalul…
MAI MULTBanca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă de 4,6677 lei/euro, în creştere cu 0,03% faţă de nivelul atins luni, transmite News.ro. Luni, euro a crescut…
MAI MULTIndicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,17%, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României…
MAI MULTProducătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat luni că Unitatea 2 va funcţiona, începând cu ora 13:00, la putere redusă în vederea…
MAI MULTDatoria externă totală a României a crescut în primele opt luni ale acestui an, faţă de finalul anului trecut, cu 648 milioane euro, la 98,009 miliarde euro, potrivit datelor publicate…
MAI MULTContul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 5,83 miliarde euro în primele opt luni ale acestui an, cu 37,8% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a…
MAI MULT