Economie

Ghidul fiscal al contribuabililor care realizează venituri din profesii liberale, publicat

Ministerul Finanțelor (MF) anunță publicarea unui nou material informativ dedicat persoanelor fizice care au obligația să declare și să plătească impozitele și contribuțiile sociale datorate pentru veniturile realizate din profesii liberale, în anul 2020.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Prețurile petrolului urcă la niveluri pre-pandemie

Prețul petrolului și-a revenit la nivelurile sale pre-pandemie, după ce au atins minime istorice anul trecut. Țițeiul a ajuns acum la 60 de dolari pe baril, crescând cu peste 50% în ultimele luni, conform BBC.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Declarații de cheltuieli prin POIM 2014-2020 pentru rambursare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis Autorității de Certificare și Plată din cadrul Ministerului Finanțelor declarații de cheltuieli în valoare totală de 1,82 miliarde lei (aproximativ 373 milioane de euro), fiind a doua declarație ca valoare a POIM 2014-2020, informează instituția într-un comunicat citat de Agerpres.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Ministerul Agriculturii a propus înființarea unei rețele naționale de depozitare

Înființarea unei rețele naționale de depozitare a produselor agricole și alimentare cu ajutorul fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în cadrul consultărilor privind actualizarea PNRR, informează Agerpres.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Ministerul Energiei a publicat lista aplicanților la programul Electric Up

În urma încheierii perioadei de înscriere în programul Electric Up, Ministerul Energiei, prin Direcția Eficiență Energetică, a publicat pe site-ul instituției lista cu operatorii care au aplicat, a anunțat ministerul…

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Valoarea amenzilor aplicate în 2020 de Garda de Mediu a crescut cu 37,5%

Garda Națională de Mediu (GNM) a aplicat, pe parcursul anului trecut, amenzi în valoare totală de 76,52 milioane de lei, în creștere cu 37,5% comparativ cu anul 2019, potrivit raportului anual al instituției, citat de Agerpres.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

IGPR: Au apărut pagini care imită site-uri de internet banking ale unor bănci

Poliția Română atrage atenția că în ultima perioadă au apărut mai multe pagini care imită site-uri de internet banking ale unor bănci din România, relatează Mediafax.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Titlurile de stat Tezaur pot fi cumpărate și în luna februarie

Ministerul Finanțelor (MF) informează că emite, începând de luni, 8 februarie 2021, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3%, 3,30% și 3,45%. „Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată”, precizează MF, în comunicat.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Înșelătorie cu criptomonede. Informațiile private ajung pe darknet

O nouă înșelătorie legată de criptomonede a fost descoperită pe Discord. Informațiile private ajung pe darknet și se vând cu 60 de dolari.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Bogdan Chirițoiu: Prețurile RCA vor crește, după ce decontarea directă va fi obligatorie

Prețurile polițelor RCA vor crește, după ce decontarea directă va fi obligatorie, deoarece firmele de asigurări nu au încredere că-și vor recupera banii unele de la altele, a declarat, într-o conferință de presă, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, citat de Agerpres.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Inflația în zona euro a crescut în ianuarie, pentru prima dată în ultimele șase luni

Rata anuală a inflației în zona euro a crescut la 0,9% în ianuarie, pentru prima dată în ultimele șase luni, arată datele preliminare publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), transmite Reuters, preluată de Agerpres.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Florin Cîțu: Suntem aproape de forma finală a bugetului

Premierul Florin Cîțu a declarat că guvernanții sunt aproape de a finaliza proiectul bugetului de stat pe anul 2021 și „cel mai onest” este ca acesta să fie aprobat în Guvern săptămâna viitoare, adăugând că „nu este un buget simplu”, ci unul care se referă „la perioada 2021-2022”, care „începe să repare anomalii introduse în legislația din România în ultimii patru ani”.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Executivul a aprobat proiectul de lege privind sistemul de resurse proprii ale UE

Executivul a adoptat, la propunerea Ministerului Finanțelor (MF), proiectul actului normativ de ratificare a Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene și de abrogare a Deciziei 2014/335/UE, Euratom, adoptată la Bruxelles.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Aproape 100.000 de noi utilizatori s-au înscris în luna ianuarie pe platforma Ghișeul.ro

Pe parcursul lunii ianuarie, 96.006 utilizatori s-au înscris pe platforma www.ghiseul.ro, alegând să achite taxele locale și serviciile publice simplu, rapid și sigur, potrivit unui comunicat al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR).

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Proiect de abrogare a legii care interzice vânzarea participațiilor deținute de stat la companii

Guvernul a adoptat un proiect de lege prin care vor fi abrogate prevederile Legii 173/2020, referitoare la interzicerea, pe o perioadă de doi ani, a vânzării participațiilor deținute de stat la companii, a declarat prim-ministrul Florin Cîțu, citat de Agerpres.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Nu vor fi acordați bani din fondul european de relansare fără reforme

Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să accelereze reformele economice și să soluționeze blocajele care stau în calea investițiilor pentru a putea beneficia de partea care le revine din fondul de relansare, a declarat un oficial din cadrul Executivului comunitar, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Suspendarea activității pentru operatorii economici care nu respectă măsurile anti-COVID

Activitatea operatorilor economici care nu respectă măsurile anti-Covid va fi suspendată pe perioadă determinată, a anunțat, premierul Florin Cîțu, citat de Mediafax.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Ministerul Agriculturii anunță că sprijinul pentru zootehniști va fi de 162 de milioane de euro

Ministerul Agriculturii anunță că sprijinul pentru sectorul zootehnic va fi de peste 160 de milioane de euro. Este vorba despre suma totală autorizată până la 1 februarie pentru campania din 2020.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Prețul petrolului urcă la maximul a 11 luni, după scăderea stocurilor din SUA

Petrolul a atins un maxim pentru ultimele 11 luni, stimulat de anunțul privind stocurile de țiței și benzină din SUA, care au alimentat speranțele de recuperare a cererii, în condițiile în care OPEC + a prognozat că piața va fi deficitară în 2021, relatează Reuters.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Economia europeană a reintrat în recesiune

Economia UE s-a contractat cu 0,5% în T4 2020 şi cu 6,4% pe întregul an trecut, relatează Financial Times. Cât priveşte economia zonei euro, aceasta a plonjat într-o recesiune în…

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Ghid privind conformarea cu regulile de concurență de către asociațiile de companii

Consiliul Concurenței subliniază că aceasta este forma finală a ghidului, după ce au fost preluate observațiile primite în perioada de consultare publică.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Eurostat: În T3 a crescut numărul de înregistrări de noi afaceri în Uniunea Europeană

Numărul înregistrărilor de noi afaceri a crescut cu 2,2% în Uniunea Europeană și cu 3,5% în zona euro, în trimestrul trei din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Italia a înregistrat o scădere economică de 8,8% în 2020

Economia Italiei a înregistrat o scădere de 8,8% în anul 2020, în contextul restricţiilor impuse din cauza pandemiei, dar situaţia economică pare să înceapă să se îmbunătăţească, potrivit datelor provizorii publicate de Institutul Naţional de Statistică (Istat).

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Rezervele valutare administrate de BNR, 37,454 miliarde euro la 31 ianuarie

Rezervele valutare administrate de Banca Națională a României (BNR) se situau, la 31 ianuarie 2021, la nivelul de 37,454 miliarde euro, față de 37,379 miliarde euro la 31 decembrie 2020, a anunțat banca centrală.

MAI MULT
150 150 CECCAR FM

Peste 7.600 de autovehicule înmatriculate în România, în ianuarie

Înmatriculările de autovehicule înregistrate în România, în ianuarie, au crescut cu 46,8% până la 7.625 de unități, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, potrivit Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile…

MAI MULT
150 150 CECCAR FM