
În data de 8 mai 2025 a avut loc cea de-a X-a ediție a Concursului regional Drumul spre succes – Micul antreprenor, organizat de Colegiul Național Economic „Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, în parteneriat cu CECCAR Mehedinți și Cooperativa Agricolă Drobeta. Evenimentul, dedicat promovării spiritului antreprenorial în rândul elevilor, a reunit tineri talentați din întreaga regiune Sud-Vest Oltenia, oferindu-le oportunitatea de a-și valorifica potențialul prin proiecte creative și soluții inovatoare.
CECCAR Mehedinți a fost partener instituțional al acestei ediții, reafirmându-și implicarea în formarea noii generații de profesioniști și în susținerea inițiativelor educaționale menite să stimuleze gândirea strategică, leadershipul și cultura economică în rândul tinerilor. CECCAR Mehedinți a fost reprezentat în juriul competiției de președintele Consiliului filialei, Emil Costinel Tiucă.
Concursul s-a încheiat cu desemnarea celor mai bine pregătiți participanți: Premiul I a fost obținut de Gabriel Sanda, elev al Colegiului Național Economic „Theodor Costescu”, coordonat de prof. Tatiana Miculescu. Premiul II a revenit elevei Daria Apostoiu de la Liceul Teoretic Novaci, sub îndrumarea prof. Clara Tudosie, iar Premiul III a fost câștigat de Yanis Iancu Vărzaru, elev al Colegiului Național „Gheorghe Țițeica”, coordonat de prof. Anișoara Tănăsescu.


