Perioada de depunere a cererilor de finanțare pentru investiții în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice a fost prelungită până la data de 28 ianuarie 2023, informează Ministerul Energiei, citat de Agerpres.
„Prin Ordinul nr. 94/27.01.2023 privind modificarea Ghidului specific – Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) a fost prelungită perioada de depunere a cererilor de finanțare de la data de 31 ianuarie 2023, ora 18:00, până la data 28 februarie 2023 – ora 18:00”, conform anunțului postat pe pagina de Facebook a ministerului.
Decizia a fost luată pentru a veni în ajutorul potențialilor aplicanți, după ce Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a făcut publice reglementările referitoare la stocarea energiei și conectarea la rețea a acestor proiecte.