Buget de 500 de mil. lei pentru dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a mașinilor electrice

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a anunțat lansarea unui nou program de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a mașinilor electrice, bugetul alocat fiind de 500 de milioane de lei, informează Agerpres.

Potrivit ministrului Mediului, Barna Tanczos, tipurile de stații pentru care se va acorda finanțare sunt cele cu putere normală, de minimum 3,7 kW și maximum 22 kW.

„Avem o creștere spectaculoasă în România a vânzărilor de mașini electrice. Este un semnal că, pe de o parte, populația înțelege din ce în ce mai bine importanța transportului nepoluant, pe de altă parte este rezultatul clar al programului Rabla Plus. În paralel, însă, acest efort trebuie susținut și prin dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare în localități. Am pus la dispoziție un buget de 500 de milioane de lei pentru stații de reîncărcare cu putere normală, de minimum 3,7 kW și maximum 22 kW”, a scris Barna Tanczos, pe pagina sa de socializare.

Solicitanții eligibili pentru programul derulat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) sunt: instituțiile publice (inclusiv unitățile de învățământ de stat), unitățile administrativ-teritoriale (UAT), precum și subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București, localitățile care nu sunt unități administrativ-teritoriale, dar sunt atestate ca stațiuni turistice, precum și Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI-uri).

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: