În perioada ianuarie-mai 2022, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 10,238 miliarde euro, comparativ cu 5,698 miliarde euro în perioada corespunzătoare din 2021, a anunțat Banca Națională a României (BNR).
În structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 3,446 miliarde euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 505 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 1,564 miliarde euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 35 milioane euro.