Pe Internet există site-uri care copiază identitatea vizuală a unor companii bancare, magazine online sau platforme de tip marketplace, dar care în realitate găzduiesc pagini de phishing, potrivit unui comunicat postat, pe Facebook, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), informează Agerpres.
„Atenție la site-urile care găzduiesc pagini de #phishing ce copiază identitatea vizuală a unor branduri cunoscute în România, din zona bancară, magazine online ori platforme de tip marketplace! Prietenii de la ProDefence au identificat în weekend două astfel de inițiative frauduloase care se folosesc de branding-ul Raiffeisen Bank, respectiv OLX Romania”, se menționează în comunicat.
DNSC recomandă utilizatorilor de internet să participe la campania de conștientizare derulată pe site-ul sigurantaonline.ro.
„Unde te poți instrui pentru a identifica din timp tentative de fraudă din mediul online? Intră pe sigurantaonline.ro, fă testul și vezi cât de pregătit ești pentru a evita cele mai întâlnite amenințări de pe net! Actualizează-ți ulterior informațiile de securitate pe care ai văzut că nu le stăpânești, tot de pe site. SigurantaOnline este o campanie de conștientizare derulată la nivel național de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliția Română și Asociația Română a Băncilor, care are ca principal obiectiv crearea unei rutine de securitate pentru utilizatorul obișnuit din România, o rutină care să-l facă mai puțin vulnerabil în fața amenințărilor din ce în ce mai dese și mai complexe”, se precizează în postarea DNSC.