„Apreciem modul în care Grupul BEI s-a implicat în implementarea unor programe europene până în prezent, în special în sectoarele-cheie ale economiei. Pentru mediul de afaceri, instrumentele financiare ca modalitate de finanțare vor avea tot mai multă greutate, o parte dintre acestea fiind propuse a se derula prin intermediul Grupului BEI. Am lucrat extrem de bine cu BEI pentru a contura instrumentele financiare incluse în PNRR și sunt foarte interesat să continuam aceste mecanisme și în Programele Operaționale, prin deschiderea către combinarea grantului clasic cu instrumentul financiar”, a spus Cristian Ghinea.
În cursul întâlnirii au fost discutate detalii despre necesitățile de finanțare ale României în contextul programelor care vor demara, inclusiv aspecte specifice pe sectoare, precum energie, transporturi, fiscalitate. „Expertiza Grupului Băncii Europene de Investiții este gata să fie aplicată de România nu numai în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență, dar și în cadrul Mecanismului de tranziție justă, al politicii de coeziune, Invest EU și al Fondului de Modernizare. Acest sprijin financiar considerabil din partea UE reprezintă o oportunitate fără precedent pentru România și ne angajăm să colaborăm cu guvernul pentru a realiza acest lucru. Am apreciat în mod deosebit deschiderea partenerilor români și așteptăm cu interes o cooperare extinsă, care să se bazeze pe rezultatele obținute în ultimele două perioade de programare”, a declarat vicepreședintele BEI, Christian Kettel-Thomsen.
Potrivit comunicatului, Memorandumul de Înțelegere care definește cadrul colaborării este aproape de finalizare.