Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au înregistrat, în mai 2021, comparativ cu luna anterioară, o creștere de 1,4% în Uniunea Europeană (UE) și un avans similar în România, arată informațiile publicate de Eurostat, citate de Agerpres. Conform acestor date, prețurile producției industriale au crescut în toate statele membre ale UE de la o lună la alta, dar cele mai mari sporuri au fost înregistrate în Irlanda (5,3%), Danemarca (3,3%) și Finlanda (2,6%).
În zona euro, prețurile producției industriale au consemnat o creștere accelerată de 1,3% în luna mai, după un avans de 0,9% în luna aprilie. Modificarea prețurile la porțile fabricilor este transmisă de obicei pe seama consumatorilor finali și de aceea poate fi un indicator al evoluției inflației pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.
În ritm anual, mai 2021 comparativ cu mai 2020, în România prețurile producției industriale au înregistrat o creștere de 10,4%, după un avans de 8,2% în aprilie. Comparativ, atât în zona euro, cât și în UE, prețurile producției industriale au consemnat o creștere de 9,6% în ritm anual. Țările unde prețurile producției industriale au înregistrat cele mai semnificative creșteri sunt Irlanda (45,1%), Belgia (20,1%) și Danemarca (17,2%).