ANCOM: De la 1 iulie 2021 se reduc tarifele pentru terminarea apelurilor fixe și mobile

Această măsură se aplică potrivit prevederilor Regulamentului Delegat (UE) 2021/654 al Comisiei Europene, ce stabilește tarifele maxime de terminare care vor putea fi aplicate de operatori. „Regulamentul Comisiei Europene este obligatoriu și se aplică direct, fără a necesita transpunere în legislația națională”, precizează ANCOM.

Tariful de terminare a apelurilor mobile este cu aproape 8% mai mic față de cel practicat până acum și va fi perceput de către toți operatorii de telefonie mobilă desemnați cu putere semnificativă pe piața serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile rețele publice de telefonie. Regulamentul Comisiei Europene stabilește și tarifele pentru următorii ani, ce se vor aplica și în România, astfel:

 0,55 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie –  31 decembrie 2022;

▪ 0,4 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023;

▪ 0,2 eurocenți/minut de la 1 ianuarie 2024

Tariful de terminare a apelurilor fixe este cu aproximativ 20% mai mic față de cel practicat până acum. Regulamentul Comisiei Europene prevede o nouă scădere a tarifului maxim pentru terminarea apelurilor fixe de la 1 ianuarie 2022, când va ajunge la 0,07 eurocenți/minut.

„Tariful de terminare reprezintă prețul plătit de un furnizor de servicii de telefonie altui operator în rețeaua căruia este terminat apelul efectuat de proprii utilizatori. Acest preț se regăsește în tariful perceput utilizatorului final care inițiază apelul”, menționează ANCOM. 

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: