Evaluarea dosarelor depuse pentru finanțare în programul Electric-Up a început pe 9 aprilie, o dată cu configurarea accesului în platforma informatică dedicată programului.
„Până în acest moment au fost analizate 2033 de dosare și transmise către aplicanți 498 de solicitări pentru clarificare și completare. Vom publica în fiecare zi de luni un status actualizat al Programului. Concret, urmează să finalizăm, în următoarele săptămâni, analiza tuturor celor 2536 de dosare și să comunicăm solicitările de clarificare către toți participanții care nu au avut dosarele complete/conforme. După parcurgerea acestei etape vor fi solicitate proiectele tehnice aplicanților evaluați ca fiind eligibili, conform Ghidului de finanțare”, precizează ministerul.
Perioada de înscriere în cadrul primei sesiuni a programului ElectricUp s-a finalizat la 3 februarie 2021, conform Ministerului Energiei. Etapele următoare înscrierii sunt cele de analiză și evaluare, în conformitate cu prevederile ghidului de finanțare, iar în această etapă vor fi solicitate aplicanților clarificări și completări pentru documentele depuse în etapa de înscriere.
Prin Programul Electric-Up se acordă un ajutor de minimis întreprinderilor mici și mijlocii, precum și beneficiarilor operatori economici care activează în domeniul HoReCa, în sumă maximă de 100.000 euro/beneficiar, reprezentând un suport financiar de până la 100% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Finanțarea acordată în cadrul programului este destinată instalării sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 100 kWp necesară consumului propriu și livrarea surplusului în Sistemul energetic național și a stațiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in.