Accountancy Europe a lansat proiectul privind sistemele fiscale durabile

Așadar, potrivit Accountancy Europe, acum este momentul să analizăm modul în care trebuie schimbate sistemele fiscale pentru a face față provocărilor viitoare legate de finanțare și pentru a contribui la dezvoltarea unor economii durabile.

Astfel, liderii de opinie din domeniul fiscal sunt încurajați să își împărtășească opiniile cu privire la schimbările necesare pentru ca sistemele fiscale să fie adecvate pentru viitor.

Contribuțiile vor fi făcute pe o bază tematică – primul subiect care va fi abordat este legat de impozite și mediu. Experții în acest domeniu sunt invitați să își trimită contribuțiile, sub formă de eseu, articole, până la 30 iunie 2021, prin e-mail, la adresa paul@accountancyeurope.eu, pentru a contribui la continuarea dezbaterii politice în acest domeniu.

Paul Tang, președintele Comitetului FISC al Parlamentului European, și Benjamin Angel, director, Direcția Generală Impozite și Uniune Vamală a Comisiei Europene, consideră acest proiect drept o reflecție valoroasă care poate aduce perspective importante pentru factorii de decizie politică în tratarea provocărilor interconectate cu care se confruntă economiile noastre în secolul XXI.

Pentru mai multe detalii despre proiect accesați pagina dedicată acestuia de pe site-ul Accountancy Europe.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: