Un senator american cere o alianță tehnologică SUA-UE pentru contracararea Chinei

Mark Warner atrage atenţia că Administraţia de la Beijing vrea să consolideze controlul pe plan digital, ceea ce ar fi un pericol pentru democrațiile occidentale.

„Aceasta este o problemă economică definitorie a vremurilor noastre”, afirmă senatorul Mark Warner, conform Digital Bridge, o publicație specializată pe domeniul tehnologic aparţinând site-ului Politico.eu.

„Trebuie să existe o logică a urgenței. Uniunea Europeană este o superputere. Dar este necesară o coaliție de națiuni pentru accelerarea reacției Occidentului faţă de China”, subliniază senatorul Mark Warner.

Preşedintele Comisiei pentru Informaţii a Senatului SUA a salutat intenţia Administraţiei Joseph Biden de a reconstrui alianțele internaţionale şi deschiderea Uniunea Europene de a coopera cu SUA în domeniul reglementărilor digitale, însă a subliniat că sunt necesare măsuri urgente.

„Dacă aceste subiecte sunt lăsate prea jos în agendă, nu vor primi atenţia pe care o merită. În situaţia în care China fixează regulile în domeniul inteligenţei artificiale, sunt subminate democrațiile noastre”, a atras atenţia senatorul american.

Mark Warner a subliniat că nu este vorba de acţiuni împotriva cetăţenilor chinezi, ci împotriva Administraţiei comuniste de la Beijing. Administraţia Donald Trump a impus limite privind utilizarea în reţeaua 5G a echipamentelor produse de compania de telecomunicaţii chineză Huawei şi a îndemnat aliații SUA să procedeze în mod similar.

Fostul preşedinte „Donald Trump a stabilit corect direcţia împotriva Chinei, dar aplicarea măsurilor a fost înspăimântător de greşită. Dacă americanii ar fi iniţiat mai inteligent acţiunile contra Huawei, s-ar fi putut întâmpla mult mai devreme”, a precizat Mark Warner.

„Nu există nicio companie occidentală care să poată concura cu modelul economic chinez. În secolul XXI, în contextul în care competiția este în jurul tehnologiilor, vor exista alianțe bazate pe tehnologii. Ţările care se aliază în domeniul 5G vor fi diferite de cele care se aliază în domeniul inteligenţei artificiale”, a argumentat senatorul democrat, citat de Mediafax.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: