Fermierii trebuie fie să depună cererile la acel sediu județean sau municipal al APIA unde a fost depusă cererea inițială anuală, fie să le transmită prin mijloace electronice (poșta electronică, fax etc.), se menționează în comunicat.
Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanții prestatori ai serviciilor, trebuie să fie însoțită de următoarele documente: memoriul tehnic cu activitățile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare și/sau conservare, aprobat de Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ); lista activităților, inclusiv lucrările și tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art.7 alin.(2) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ.
De asemenea, trebuie depuse facturile lunare/trimestriale în care să fie menționate activitățile efectuate și cuantumul acestora, precum și perioada facturată; copii certificate conform cu originalul de către solicitant; copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată.
Potrivit APIA, în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, este eligibilă și adeverința emisă de aparatul de specialitate al primarului localității unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligația depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta. Nu în ultimul rând, este nevoie de documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz și dovada contului bancar activ, dacă este cazul.
De asemenea, cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de determinare a calității genetice a raselor de animale, completată de către solicitanții prestatori ai serviciilor de determinare a calității genetice a raselor de animale, trebuie să fie însoțită de o serie de documente similare.
Documentele postate/transmise trebuie să poarte sintagma „conform cu originalul”, însușită prin semnătura fermierului, și vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a ajutorului de stat și la efectuarea verificărilor administrative ulterioare, se precizează în comunicatul APIA.