Comerțul exterior al Chinei a atins valori record în septembrie

În septembrie, importurile Chinei au crescut cu 13,2% în dolari SUA, iar exporturile au crescut cu 9,9% față de acum un an, anunță CNBC, potrivit Mediafax.

Țara a importat și a exportat în septembrie o cantitate record de mărfuri exprimată în yuani.

În al treilea trimestru, exporturile Chinei au crescut cu 10,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 5.000 de miliarde de yuani (742,9 miliarde de dolari), iar importurile au crescut cu 4,3% până la 3.880 de miliarde de yuani (575 mld. dolari).

Cererea globală de furnituri medicale chineze a contribuit la creșterea exporturilor din ultimele câteva luni. China a fost prima țară afectată de pandemie și a devenit prima economie majoră care și-a reluat cea mai mare parte a activității de afaceri.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: