Înmatriculările totale de motociclete, ATV-uri și scutere au crescut în România, în primele șapte luni, cu 4,7% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), citate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA), informează Agerpres. Potrivit sursei citate, anul 2020 a debutat cu o creștere consistentă a înregistrărilor de motocicluri, respectiv cu 30,5% în ianuarie și cu 63% în februarie. Ulterior, martie a reflectat primele îngrijorări legate de pandemie printr-o ușoară scădere (-0,6%) și a ajuns la o diminuare abruptă de 59,1%, în aprilie. De asemenea, analiza sectorială relevă că scăderea s-a făcut simțită și în luna mai (-12,9%), după care s-a reintrat pe un trend pozitiv în lunile iunie (+33,8%) și iulie (+10,5%).
În urma acestei evoluții, după primele șapte luni din 2020 se consemnează o creștere generală de 4,7% a înmatriculărilor totale de motociclete, ATV-uri și scutere.
Pe segmente, datele DRPCIV arată scăderi la motociclete (- 8,4%) și la scutere (- 22,9%). Pe de altă parte, ATV-urile au consemnat un avans de 27%, la finele lunii iulie, comparativ cu aceeași perioadă din 2019.
Din punctul de vedere al analizei teritoriale, principalele județe în care s-au înmatriculat cele mai multe motociclete sunt: Municipiul București – cu 426 de unități (41,3% din total), Ilfov (67 de unități, echivalentul a 6,5% din total), Cluj (56 exemplare; 5,4% din total), Constanța (42 de unități și 4,1% din total) și Sibiu (37 exemplare și 3,6% din total).