Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) anunță că pune la dispoziția oricărei persoane interesate de situația funcțiilor publice date deschise despre posturile vacante sau ocupate la nivelul administrației publice din România. „Accesul la informații se realizează prin intermediul site-ului ANFP, printr-o funcționalitate de interogare a bazei de date a Sistemului informatic integrat de management al funcțiilor publice și al funcționarilor publici”, se precizează într-un comunicat al instituției.
Căutarea se poate realiza ușor, prin aplicarea de filtre, fiind disponibilă filtrarea după:
- Tipul instituției publice: teritorial, central sau local;
- Denumirea instituției;
- Județul de interes;
- Localitatea de interes;
- Situația postului: ocupat, temporar ocupat, vacant sau temporar vacant;
- Categorii de funcții publice;
- Gradul profesional și clasa;
- Tipul departamentului în care există postul;
- Coordonate ca sex sau vârstă pentru posturile ocupate.
Un alt element menit să vină în sprijinul cetățenilor interesați de situația posturilor din administrație este faptul că datele obținute pot fi exportate pentru a fi folosite ulterior, în format CSV.
Informațiile despre situația funcțiilor publice pot fi consultate pe pagina web a ANFP, www.anfp.gov.ro, la secțiunea Carieră în funcția publică/ Situația funcțiilor publice – date deschise (www.anfp.gov.ro/opendata.aspx).