Finalul stării de urgență aduce o creștere semnificativă a numărului de cereri la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), prin care consumatorii solicită intrarea în negociere cu băncile, în condițiile în care, săptămâna trecută, s-au înregistrat 122 de cereri, fiind recordul celor peste patru ani de funcționare a Centrului, informează Agerpres. Astfel, potrivit unui comunicat al CSALB, anul trecut, românii trimiteau către Centru, în medie, 41 de cereri de negociere pe săptămână. Reprezentanții Centrului susțin că reacția consumatorilor a venit și după recomandările făcute de cele mai mari bănci comerciale din România, privind avantajele negocierilor în cadrul CSALB.
„Spre deosebire de alte sectoare de activitate, CSALB a funcționat fără întrerupere în ultimele două luni de restricții generate de pandemie. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că soluționarea online și prin mijloace de comunicare la distanță este parte din ADN-ul activității Centrului, ca să folosesc această comparație. Creșterea de aproape trei ori a numărului de cereri înregistrate săptămâna trecută arată nevoia de înțelegere și de deschidere a băncilor față de consumatori, mai ales după mesajele de încurajare trimise de către acestea, privind negocierea cu consumatorii în cadrul CSALB. Totodată, și clienții băncilor trebuie să aibă așteptări rezonabile, ținând cont, în primul rând, de posibilitatea instituțiilor de credit de a da curs solicitărilor lor, dar și de volumul uriaș de cereri de suspendare a ratelor cu care se confruntă acestea”, a explicat Alexandru Păunescu, președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.
Acesta a subliniat că există consumatori care au sesizat diferența majoră între suspendarea ratelor pe o perioadă de cel mult nouă luni și rezolvarea prin negocieri cu băncile și a altor probleme precum comisioanele, dobânzile sau moneda creditului. „Astfel, posibilele soluții oferite gratuit în cadrul Centrului vizează toată perioada de derulare a contractului, nu doar acest an. O altă diferență este că în cadrul CSALB cererile sunt analizate individual de către bănci, iar soluțiile date de conciliatori sunt personalizate, în funcție de fiecare caz în parte. Pentru cererile de suspendare a plății ratelor conform prevederilor legale, băncile au nevoie de fluxuri automatizate, procesul fiind unul standardizat”, a explicat Alexandru Păunescu.
Potrivit sursei citate, mesajul comun al celor mai mari bănci din România este de încurajare a negocierii în cadrul CSALB.
De la începutul anului și până la 8 mai 2020, CSALB a primit 830 de cereri din care s-au format până acum 190 de dosare de conciliere, la care se adaugă 83 de cereri soluționate amiabil, după sesizarea CSALB (aceste cereri nu au mai intrat în procedură de negociere, înțelegerea dintre bancă și consumator s-a realizat direct). Restul cererilor sunt în faza de analiză sau au fost respinse de către bănci. În ultimii patru ani, beneficiile obținute de consumatori în urma negocierilor (reducerea sau eliminarea unor comisioane, reducerea dobânzilor, scăderea sau ștergerea întregului sold etc.) depășesc 2,7 milioane de euro.
CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) prin aplicația online aflată pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță.