Datoria externă totală a României a crescut cu 4,748 miliarde euro în primele două luni ale acestui an, potrivit informațiilor publicate astăzi de Banca Națională a României (BNR).
În structură: ▪ datoria externă pe termen lung a însumat 77,997 miliarde euro la 29 februarie 2020 (70,5% din totalul datoriei externe), în creștere cu 5,9% față de 31 decembrie 2019; ▪ datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 29 februarie 2020 nivelul de 32,624 miliarde euro (29,5% din totalul datoriei externe), în creștere cu 1,2% față de 31 decembrie 2019.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 14,6% în perioada ianuarie-februarie 2020, comparativ cu 18,6% în anul 2019. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 29 februarie 2020 a fost de 5,1 luni, în comparație cu 4,6 luni la 31 decembrie 2019.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 29 februarie 2020 a fost de 77,9%, comparativ cu 73,8% la 31 decembrie 2019.