Soldul creditului acordat firmelor și populației, 269,647 miliarde lei în luna ianuarie

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în ianuarie 2020 cu 0,8% (0,4% în termeni reali) față de luna anterioară, până la nivelul de 269,647 miliarde lei, a anunțat astăzi Banca Națională a României (BNR).

Creditul în lei, cu o pondere de 67,3% în totalul creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,2% (-0,2% în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 1,9% (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 1,9%). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, creditul neguvernamental a înregistrat un avans de 6,9% (3,2% în termeni reali), pe seama creșterii cu 10,0% a componentei în lei (6,2% în termeni reali) și a creșterii cu 1,1% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,2%).

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: