Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) a crescut în decembrie 2019 cu 1,6%, ajungând la aproximativ 1,732 milioane, comparativ cu 1,705 milioane de polițe PAD active la 31 decembrie 2018, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări, informează Agerpres. La 31 decembrie 2017, erau active 1,693 milioane polițe.
Potrivit PAID, la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, 75% dintre polițele active la nivel național erau încheiate în mediul urban și 25% în mediul rural, iar, în funcție de tipul de locuință, 94,1% dintre polițele PAD vizează locuințele de tip A (cele cu structura de rezistență din beton armat, metal sau lemn, cu pereții exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) și 5,9% locuințele de tip B (cele cu pereții exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).
Pe regiuni, cele mai multe polițe active sunt în Transilvania (22% din total), București (19%) și Muntenia (18%), iar cele mai puține – în Maramureș (3% din totalul polițelor) și Bucovina (3%).
PAID emite asigurările obligatorii pentru locuințe din iulie 2010 și are drept obiectiv principal cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală – cutremure, inundații și alunecări de teren – a tuturor locuințelor din România.
Polițele de asigurare obligatorie a locuințelor (PAD) costă 20 euro în cazul locuințelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 euro) și 10 euro în cazul locuințelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro).