CECCAR Mehedinți: Medierea în procesul civil

Vineri, 13 decembrie a.c., președintele Filialei CECCAR Mehedinți, Iulian Cristian Bosoancă, a avut o întâlnire cu membri ai Corpului profesional al mediatorilor din județ. Întrevederea a abordat aspecte referitoare la medierea în procesul civil și s-a axat pe identificarea unor puncte de interes comun în activitatea mediatorilor și a experților contabili pe plan local.

Alte subiecte dezbătute au fost organizarea în comun de întâlniri cu membrii filialei, mediatori pe plan local și diferite grupuri profesionale (avocați, magistrați, oameni de afaceri etc.), pentru consolidarea relațiilor de colaborare, precum și posibilitatea formării profesionale continue în domenii comune de interes, cum ar fi medierea în domeniul comercial.

În urma discuțiilor s-a stabilit ca, în ultima zi de miercuri a fiecărei luni, experți contabili din județ să se întâlnească cu mediatorii, la sediul filialei, pentru a discuta aspecte comune din activitatea profesională referitoare la instanțele de judecată și mediul de afaceri.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: