Anumite obiective de investiții de interes local, precum centurile ocolitoare sau legăturile la autostradă, ar putea fi trecute în următoarea perioadă de programare în responsabilitatea autorităților locale, cu finanțare din fondurile nerambursabile, informează un comunicat al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC), citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, ministrul de resort, Lucian Bode, s-a întâlnit cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, și, pornind de la necesitatea creșterii gradului de absorbție a fondurilor comunitare, cei doi oficiali au analizat prioritățile pe termen scurt ale actualei perioade de programare. Astfel, discuțiile au vizat proiectele majore de investiții, finanțate din fonduri europene, precum: Drumul expres Craiova Pitești, Centura Nord a municipiului București, Autostrada Sibiu Pitești (lot 2+3), precum și achiziția de material rulant nou de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară.
Un punct important aflat pe agenda întâlnirii a vizat modalitățile de modificare a Programului Operațional Infrastructură Mare – POIM pentru a absorbi fondurile neutilizate în sectorul de mediu. În cazul următoarei perioade de programare, discuțiile s-au referit la nivelul alocării disponibile și la arhitectura instituțională care să permită un nivel de absorbție a fondurilor europene cât mai ridicat. În acest sens, pornind de la experiențele acumulate în cadrul POS-T 2017-2014 și POIM 2014-2020, se are în vedere menținerea sistemului bazat pe marii beneficiari (CNAIR, CFR SA, Metrorex, autorități navale etc).
În acest context, pentru a dinamiza activitatea în sectorul rutier și a concentra resursele de la nivelul CNAIR pe marile proiecte de infrastructură, se analizează ca în următoarea perioadă de programare anumite obiective de investiții de interes local să fie trecute în responsabilitatea autorităților locale (centuri de ocolire, legături la autostradă etc.), cu finanțare din fonduri nerambursabile.