Membrii Grupului Experților Judiciari din cadrul Filialei CECCAR Ialomița au dezbătut, în data de 5 noiembrie a.c., alături de reprezentanții principalilor beneficiari ai lucrărilor de expertiză contabilă judiciară, tema Răspunderea expertului contabil și riscul asociat în realizarea lucrărilor de expertiză contabilă judiciară. La eveniment a participat și Camelia Malama, expert contabil, vicepreședinte al Consiliului superior al CECCAR.
Nicolae Șerban, judecător și vicepreședinte al Tribunalului Ialomița, a subliniat cu prilejul acestei reuniuni profesionale necesitatea păstrării independenței experților contabili inclusiv în situația experților consilieri ai părților, având în vedere răspunderea pe care toți experții implicați în întocmirea lucrării o au.
„Dat fiind numărul redus de expertize contabile judiciare existent la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, pe agenda întâlnirii de lucru s-au aflat și aspecte cu privire la calitatea de probă a lucrărilor întocmite de specialiștii din cadrul Parchetelor și gradul de egalitate ca probă, în cadrul aceluiași dosar, între aceste lucrări și lucrările de expertiză contabilă. Un alt aspect discutat a fost cel referitor la onorarii. Discuțiile au fost finalizate cu propuneri care vor conduce la îmbunătățirea activității în acest domeniu”, a transmis ec. Mihaela Cosma, directorul executiv al Filialei CECCAR Ialomița.
Galerie foto


