În perioada ianuarie – septembrie 2019, datoria externă totală a fost de 108,239 miliarde lei, cu 8,398 miliarde euro mai mare comparativ cu finalul anului 2018, potrivit datelor publicate astăzi de Banca Națională a României (BNR). În structură: ▪ datoria externă pe termen lung a însumat 73,831 miliarde euro la 30 septembrie 2019 (68,2% din totalul datoriei externe), în creștere cu 8,1% față de 31 decembrie 2018; ▪ datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 septembrie 2019 nivelul de 34,408 miliarde euro (31,8% din totalul datoriei externe), în creștere cu 9,0% față de 31 decembrie 2018.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,1% în perioada analizată, comparativ cu 22,6% în anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 septembrie 2019 a fost de 5,0 luni, în comparație cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 septembrie 2019 a fost de 75,0%, comparativ cu 74,1% la 31 decembrie 2018.