Din data de 21 octombrie 2008, când a fost lansat serviciul de portabilitate a numerelor de telefon, și până la 21 octombrie 2019, au fost portate în total 6.136.162 de numere, dintre care 5.306.735 sunt numere de telefonie mobilă și 829.427 sunt numere de telefonie fixă, a anunțat Autoritatea Națională de Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). De la începutul acestui an și până în prezent au fost portate 756.732 de numere de telefon, 703.608 fiind numere de telefonie mobilă și 53.124 numere de telefonie fixă.
ANCOM a primit, de la începutul anului 2019, 287 de sesizări de la utilizatori cu privire la desfășurarea procesului de portare, principalele probleme sesizate vizând anumite disfuncționalități apărute în cadrul procesului, cum ar fi, spre exemplu, anularea procesului de portare, nerespectarea termenelor de portare sau imposibilitatea de a primi, pe numărul portat, apeluri din anumite rețele.
„O mare parte dintre utilizatorii care s-au adresat ANCOM în acest an au solicitat anularea procesului de portare. ANCOM nu este, însă, în măsură să anuleze un proces de portare, demersurile în acest sens revenind exclusiv în responsabilitatea părților implicate în acest proces – operator și client. Un proces de portare poate fi anulat prin depunerea unei cereri de anulare a acestuia la furnizorul unde a fost solicitată portarea (furnizorul acceptor) și poate fi anulat numai de titularul contractului de furnizare a serviciului sau de reprezentantul legal al acestuia, cererea de anulare putând fi depusă cel mai târziu cu 24 de ore înainte de ora inițială stabilită pentru realizarea portării. După depunerea cererii de anulare a portării de către utilizator, în condițiile legii, furnizorul acceptor introduce această cerere în baza de date centralizată, iar furnizorul donor confirmă anularea procesului de portare”, precizează ANCOM, într-un comunicat.
Potrivit reprezentanților Autorității, este important de reținut că portarea unui număr de telefon presupune încetarea implicită a contractului încheiat cu furnizorul donor, dar nu anulează obligațiile utilizatorilor care decurg din acest contract, cum ar fi plata unor penalități pentru încetarea contractului înainte de expirarea perioadei minime inițiale (de 12 sau 24 de luni). Prin urmare, înainte de a solicita portarea unui număr, utilizatorii sunt sfătuiți să verifice contractul încheiat cu furnizorul din rețeaua căruia vor să plece pentru a vedea dacă perioada minimă inițială a expirat și ce alte obligații de plată au.
Utilizatorii au la dispoziție site-ul www.portabilitate.ro, unde pot afla dacă un număr este portat și în ce rețea funcționează numărul respectiv. Totodată, site-ul oferă detalii cu privire la pașii care trebuie urmați pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situația portării numerelor, dar și sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare.