BNR lansează o monedă de argint cu tema 75 de ani de la înființarea Universității de Vest

Banca Naţională a României va lansa, începând cu data de 18 noiembrie, în circuitul numismatic, o monedă din argint cu tema 75 de ani de la înființarea Universității de Vest din Timișoara, transmite Mediafax.

Valoare nominală a monedei este 10 lei, are un diametru de 37 mm și o greutate de 31,103 g. Aversul monedei prezintă clădirea Universității de Vest din Timișoara, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2019”. Reversul monedei prezintă aula Universității de Vest din Timișoara, inscripțiile în arc de cerc „UNIVERSITATEA DE VEST” și „TIMISOARA”, sigla „UVT”, anii „1944-2019” și numărul de ani aniversat ,,75 ANI”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de broșuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 300 monede din argint.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broșura de prezentare este de 375,00 lei.

Monedele din argint cu tema 75 de ani de la înființarea Universității de Vest din Timișoara au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: