Fitch Ratings a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută și monedă locală ale României la „BBB minus”, perspectiva asociată pentru ambele calificative fiind stabilă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară, citat de Agerpres. Plafonul de țară al României a fost confirmat la „BBB plus”, iar calificativul pe termen scurt în valută și monedă locală a fost confirmat la „F3”.
Ratingurile de tip investment grade atribuite României sunt sprijinite de nivelul moderat al datoriei publice, și indicatorii privind PIB-ul per capita și dezvoltare umană, care sunt mai ridicate decât ale altor state din categoria „BBB”. Acestea sunt în pofida deficitului bugetar și al deficitului de cont curent, care prezintă riscuri la adresa stabilității macroeconomice, și gradul de îndatorare externă, care este mai ridicat decât ale altor state din categoria „BBB”, apreciază Fitch. „În actualul context politic, scenariul de bază al Fitch indică o slăbiciune graduală suplimentară a finanțelor publice pe termen scurt și mediu. Deficitul bugetar general a ajuns la 2,6% din PIB în perioada ianuarie-septembrie 2019 (comparativ cu 1,8%, 0,8% și 0,5% din PIB în aceeași perioadă din 2018, 2017 și, respectiv, 2016), iar cheltuielile au crescut în ritm anual cu 15,3% în primele nouă luni din acest an, în urma cheltuielilor de personal mai ridicate, a transferurilor și a cheltuielilor de capital. Mai mult, structura deficitului este din ce în ce mai rigidă (aproape două treimi din cheltuieli reprezintă salarii și transferuri sociale) în timp ce eforturile de a spori eficiența colectării taxelor nu au înregistrat succes”, se arată în comunicatul agenției de evaluare financiară.
Deficitul de cont curent rămâne sub presiune din cauza cererii externe slabe și a creșterii solide a importurilor, în urma politicilor fiscale expansioniste. Fitch se așteaptă ca deficitul să rămână la aproximativ 5% din PIB în perioada 2020-2021, dacă nu se va înregistra o deteriorare fiscală suplimentară și dacă cererea externă se va redresa gradual până în 2021.
Fitch continuă să previzioneze o încetinire graduală a activității economice în următorii doi ani, deși performanța mai solidă privind investițiile în primul semestru din 2019 au determinat agenția să revizuiască prognoza de creștere pentru perioada 2019-2021 la 3,5% (de la 3,1% anterior și peste nivelul mediu de 3% al statelor din categoria „BBB”).
Consumul privat va rămâne probabil motorul de creștere a economiei, deși într-un ritm ușor mai redus, deoarece ritmul de creștere a salariilor se moderează față de nivelul ridicat înregistrat recent. Deși volatile, investițiile vor fi sprijinite prin creșterea absorbției fondurilor europene, previzionează agenția.
Principalii factori de risc care, individual sau colectiv, ar putea duce la o acțiune negativă de rating sunt: reducerea încrederii în capacitatea autorităților de evita un deficit mai ridicat decât cel estimat sau acțiuni care să ducă la o creștere rapidă a deficitului și a datoriei ca procentaj din PIB, o supraîncălzire a economiei sau o aterizare dură, care să submineze macrostabilitatea economică, dar și o deteriorare semnificativă a balanței de plăți.
În sens invers, principalii factori care, individual sau colectiv, ar putea duce la o acțiune pozitivă de rating sunt: reducerea riscurilor de instabilitate macroeconomică, îmbunătățirea credibilității politicii macroeconomice, implementarea unei consolidări fiscale care să îmbunătățească traiectoria pe termen lung a raportului datorie guvernamentală/PIB și o îmbunătățire sustenabilă a finanțelor externe.