Consumul anual de pește în România a crescut de la 4,5 – 5 kilograme pe locuitor înainte de 2013 la aproape 7 kilograme în prezent, dar acesta s-ar putea majora semnificativ dacă se va face un management pentru limitarea speciilor de păsări invazive la nivelul întregii țări, a declarat, pentru Agerpres, Marian Cuzdrioreanu, președintele Organizației RO-FISH – Asociația Procesatorilor, Importatorilor, Exportatorilor, Distribuitorilor și Comercianților de Pește din România.
„Dacă înainte de 2013 românii consumau în jur de 4,5-5 kilograme de pește, acum s-a ajuns la 6,5-7 kilograme. Dacă vom face un management și pentru limitarea speciilor de păsări invazive la nivelul întregii țări, nu numai din Delta Dunării – și asta nu înseamnă eliminarea speciilor, ci limitarea lor – gândiți-vă cum s-ar dubla cantitatea de pește și ne-am duce la 30%-40% consum de pește românesc. Acum consumăm sub 20% pește românesc, undeva între 15% și 17%, dar gândiți-vă că dintr-o dată am dubla cantitatea de pește românesc, ceea ce ar reduce prețurile”, a precizat Marian Cuzdrioreanu.