AFM: Înscrierile în Programul Național Casa Verde Fotovoltaice vor fi reluate la 6 noiembrie

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță că programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională va fi reluat începând cu data de 6 noiembrie 2019, ora 10.00, dată la care instalatorii validați vor putea să continue înscrierea persoanelor fizice în aplicația informatică. „Toate documentele înregistrate cu succes în aplicația informatică, precum și cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicație până la momentul suspendării accesului în aplicația informatică, sunt acceptate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării”, precizează AFM.

Persoanele fizice care nu au depus și nu au înregistrat documentele la instalatorii validați până la data de 10 septembrie vor avea posibilitatea de a depune la instalatori documentele solicitate, cu condiția ca acestea să fie valabile la data înregistrării în aplicația informatică.

AFM reamintește că valoarea contractului de finanțare este de 536 milioane lei, sumă asigurată din Programul Operațional Regional (POR). Valoarea totală a finanțării acordate pentru acest program se ridică la aproximativ 656 milioane lei, Administrația Fondului pentru Mediu asigurând, din Fondul pentru Mediu, sumele necesare pentru regiunea București-Ilfov. Scopul programului îl reprezintă creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu și livrarea surplusului în sistemul energetic național. Finanțarea se acordă în cotă de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanțată de AFM se scade de instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferența se suportă de beneficiarul final, din surse financiare proprii.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: