Vânzările de autoturisme ecologice au ajuns la o pondere de 3,7% în total, la nivel național

Ponderea autoturismelor ecologice în totalul vânzărilor înregistrate la nivel național, în primele nouă luni ale anului, s-a situat la 3,7%, superioară celei consemnate în aceeași perioadă din 2018, în timp ce, pe volum, vânzările de mașini ecologice au ajuns la 4.734 de unități, față de 2.927, în 2018, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de Agerpres. Conform analizei de specialitate, din totalul vânzărilor de mașini ecologice, înregistrat în intervalul ianuarie – septembrie, cele mai multe (3.467 de unități) sunt autoturisme hibride, în creștere cu 52,8% față de aceeași perioadă din 2018, în timp ce 1.021 unități se încadrează în categoria electrice (+138,6%), iar 246 sunt în categoria plug-in (+16,5%).

„În acest context, trebuie remarcată și în acest an evoluția foarte bună a Programului «Rabla Plus», numărul persoanelor fizice care au achiziționat o mașină electrică (full sau plug-in) fiind de circa trei ori mai mare decât cel consemnat la sfârșitul lunii septembrie a anului trecut. Un alt aspect important de semnalat este faptul că, în primele 9 luni ale acestui an, au fost achiziționate cu circa 30% mai multe autoturisme cu încărcare electrică decât în întreg anul trecut, respectiv 1.267 de exemplare față de 987”, notează reprezentanții APIA.

Statistica relevă, totodată, faptul că, doar la nivelul lunii septembrie, au fost comercializate 652 de autoturisme „verzi”, în creștere cu 7,23%, în comparație cu luna anterioară, când s-au vândut 608 unități.

În 2018, numărul autoturismelor verzi (electrice, hibride și plug-in) comercializate în România a fost de 4.572, în creștere cu 65,7% față de anul 2017. Din acest total, 3.585 de unități au fost vehicule hibrid (+59,8% față de 2017), 682 erau electrice 100% (+102,4%), iar 305 plug-in (+72,3%).

La finalul anului trecut, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel național, a fost de 2,9%, în timp ce, în aceeași perioadă din 2017, procentajul s-a situat la 2,1%.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: