Peste 60% dintre mașinile second-hand propuse pentru vânzare și verificate pentru aflarea istoricului de daune de compania InspectorAuto.ro în intervalul ianuarie-august 2019 au avut cel puțin o daună ascunsă, potrivit informațiilor publicate de compania citată, informează Agerpres. Potrivit raportului, în Romania încă se vând mașini cu daune majore, întrucât majoritatea românilor se limitează la verificarea kilometrajului, fără să verifice și situația daunelor ascunse.
Rata de daunalitate per mașină constatată în activitatea InspectorAuto.ro este de 3,19 daune pe fiecare mașină, conform raportului. De asemenea, valoarea medie de reparație a mașinilor cu daune a fost de 6.600 euro.
Din totalul autoturismelor pentru care s-a verificat istoricul de daune în perioada indicată, 18% au avut daune majore, a căror valoare de reparație a fost de peste 10.000 euro, precizează compania.
Compania care a realizat studiul recomandă verificarea mașinilor rulate înainte de cumpărare pentru a evita situațiile în care o mașină care pare în stare foarte bună ascunde daune majore sau chiar un istoric de daună totală. Sursa amintește că, în contextul achiziționării unei mașini second-hand, anumite probleme sunt acceptabile și ar trebui incluse la uzura normală a mașinii, dar alte probleme pot fi ascunse și pot reprezenta avarii majore.