Miercuri, 28 august a.c., experți contabili și contabili autorizați din județul Constanța au participat la o masă rotundă de informare, organizată de filiala Corpului în colaborare cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP).
Alături de profesioniști contabili, la eveniment a luat parte directorul executiv al Filialei CECCAR Constanța, Vasile Buzoescu. AJFP a fost reprezentată de Doina Cazacu, consilier superior în cadrul Biroului asistență contribuabili. „Printre subiectele discutate cu prilejul acestei întâlniri profesionale s-au numărat prevederile Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, precum și chestiuni de interes ale Codului fiscal cu aplicabilitate în activitatea agenților economici. De asemenea, a fost prezentat noul format al Declarațiilor 300 și 394”, au transmis reprezentanții filialei CECCAR.
Miercuri, 16 septembrie a.c., este programată o nouă întâlnire a profesioniștilor contabili și agenților economici cu specialiști ai AJFP, la sediul instituției din B-dul I. G. Duca din Municipiul Constanța, urmând a fi prezentate la această întâlnire noutățile legislative fiscale cu aplicabilitate în activitatea agenților economici.