Roxana Mînzatu: Avem 116 proiecte de 320 de milioane de euro pentru înființarea de întreprinderi sociale

Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a declarat, într-o conferință de presă susținută la Prefectura Cluj, că ministerul pe care îl conduce a publicat, pe site-ul instituției, lista celor 116 proiecte, în valoare totală de 320 de milioane de euro, pentru înființarea de întreprinderi sociale, informează Agerpres. „Întreprinderile acestea sociale vor fi subvenționate cu granturi, cu sume nerambursabile de către entitățile pe care noi le finanțăm, cum este astăzi cazul primăriilor cu care am semnat contracte de finanțare; granturile sunt de maximum 100.000 de euro, în funcție de numărul de locuri de muncă create de fiecare întreprindere socială. Ministerul Fondurilor Europene finanțează un număr total de 116 astfel de proiecte, (…) organizații, primării, entități care primesc bani pentru a sprijini crearea de noi întreprinderi sociale. Bugetul total pentru aceste 116 proiecte este de 320 milioane euro. Ne așteptăm să creăm peste 2.100 – 2.200 de întreprinderi sociale prin intermediul acestui buget”, a spus Roxana Mînzatu.

Ministrul a semnat, la Prefectura Cluj, și câteva astfel de contracte. „Am semnat câteva contracte de finanțare din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Capital Uman, ceea ce înseamnă crearea de întreprinderi sociale. Practic, primarii cu care am semnat acum contractele de finanțare sunt susținuți cu fonduri nerambursabile în proiecte care valorează 10-12 milioane lei pentru a dezvolta economia socială, un concept nou, și îi felicit pentru curajul de a investi și energie și bani și încredere în acest tip de concept pentru comunitățile domniilor lor. Prin banii pe care îi oferim, cel mai important e că vor putea subvenționa înființarea de întreprinderi sociale”, a mai spus Roxana Mînzatu.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: