eJobs: Cei mai căutați candidați pentru angajare sunt cei din grupa de vârstă 36-45 de ani

CV-urile care au înregistrat cele mai multe vizualizări pe platforma eJobs în perioada ianuarie-august 2019 sunt cele ale candidaților din grupa de vârstă 36-45 de ani, informează firma de recrutare într-un comunicat citat de Agerpres. Astfel, profilurile de pe eJobs ale candidaților din grupa de vârstă 36-45 de ani au înregistrat aproape 3,2 milioane de vizualizări de la începutul anului, potrivit platformei de recrutare. Această categorie de candidați este urmată de cea a persoanelor cu vârsta între 25 și 35 de ani, ale căror CV-uri au fost vizualizate de aproximativ 2,5 milioane de ori. Pe locul 3 în clasament se află candidații din categoria de vârstă 18-24 ani, cu 812.000 de vizualizări.

Următoarea categorie în topul căutărilor este cea a candidaților de peste 45 de ani, care au adunat, în perioada ianuarie-august 2019, aproape 390.000 de vizualizări. Candidații cu vârsta sub 18 ani au adunat cel mai mic număr de vizualizări – 18.500, potrivit sursei citate.

Directorul eJobs, Bogdan Badea, crede că explicația constă în faptul că angajatorii caută în special angajați cu experiență. „La nivelul candidaților, există o percepție generalizată potrivit căreia angajatorii caută doar oameni foarte tineri, care, fiind la început de drum, au așteptări ceva mai mici și care pot fi mai ușor formați, de la zero. Cu toate acestea, iată că datele arată că anul 2019 a fost, totuși, anul specialiștilor, al candidaților maturi, cu experiență. Companiile au căutat intens oameni care să vină cu un know-how solid pe care să-l implementeze în companii, iar asta s-a văzut nu doar în numărul de CV-uri vizualizate, ci și într-o creștere a numărului de joburi adresate specialiștilor”, a afirmat directorul eJobs.

În ceea ce privește numărul de aplicări, tot candidații cu vârsta cuprinsă între 36 și 45 de ani ocupă primul loc, înregistrând 4,9 milioane de aplicări, urmați de cei între 25 și 35 de ani, cu 3,7 milioane aplicări. Pe locul al treilea sunt candidații din grupa de vârstă de peste 45 de ani, care au avut 615.000 de aplicări.

În total, platforma de recrutare a înregistrat peste 5,5 milioane de aplicări în perioada ianuarie-august 2019, cu 100.000 de aplicații mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: