Numărul de paturi în unitățile de cazare turistică din Bulgaria a crescut cu 20.000 în anul 2017, în timp ce în România avansul a fost de aproximativ 12.000 de paturi, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. Conform statisticii, în 2017 în unitățile de cazare turistică din țara noastră erau 338.791 paturi, față de 326.098 în 2016, în timp ce în Bulgaria erau 348.724 paturi, comparativ cu 328.264 în 2016. După acest indicator, România se situa în anul 2017 cu mult în urma țărilor vecine precum Ungaria (418.912 paturi), Cehia (715.540 paturi), Austria (1,013 milioane paturi), Croația (1,059 milioane paturi) sau Grecia (1,273 milioane paturi).
Pe de altă parte, țara noastră devansează la aceste capitol țări precum Finlanda, Slovacia, Slovenia, Lituania, Luxemburg, Estonia, Letonia și Malta.
La nivelul Uniunii Europene, în anul 2017 erau disponibile 31,72 milioane de paturi în unitățile de cazare turistică, în creștere față de 31,31 milioane în anul anterior. În rândul statelor membre, Franța are cel mai mare număr de paturi în unitățile turistice, 5,1 milioane sau 16,1% din numărul total din UE, urmată de Italia, cu 5 milioane sau 15,9%, Marea Britanie – 3,9 milioane sau 12,4%, Spania – 3,6 milioane sau 11,2% și Germania – 3,4 milioane sau 10,6%. Împreună, cele cinci mari țări numără aproape două treimi (66,4%) din numărul total de paturi în unitățile de cazare turistică din UE.