Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu era de 9.326 la finele iulie 2019, în creștere cu 14 persoane față de luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), informează Agerpres.
Cei mai mulți, respectiv 3.814, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 18.315 lei (18.225 de lei în iunie), din care 17.143 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferența din bugetul asigurărilor sociale de stat.
De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României beneficiau 850 de persoane. Pensia medie era de 5.537 lei, din care 3.373 lei suportați de la bugetul de stat.
În ceea ce privește beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea și completarea Legii 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, numărul acestora era de 805 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.475 de lei (2.703 lei de la bugetul de stat).
Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România beneficiau 1.452 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.855 lei, din care 7.678 lei suportați din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 606 persoane, media fiind de 7.758 lei, din care 4.339 de lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor beneficiau 1.799 pensionari, pensia medie fiind de 4.289 lei, din care 2.614 lei suportați din bugetul de stat.