Numărul firmelor radiate a crescut în primul semestru din 2019 cu 62,41%, comparativ cu perioada similară din 2018, ajungând la 67.807 entități, conform statisticilor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), informează Agerpres. Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București – 7.383 de firme (cu 13,72% mai multe față de ianuarie-iunie 2018) și în județele Iași – 3.861 (+128,87%), Maramureș – 2.640 (+158,32%) și Bacău – 2.523 (+110,25%).
La polul opus, cele mai puține radieri au fost înregistrate în județele Ialomița, respectiv 488, în creștere cu 66,55% față de primul semestru din 2018, Covasna – 499 (+64,69%) și Harghita – 569 (+10,06%).
În primele șase luni din 2019, numărul radierilor a crescut în toate județele, majorările cele mai semnificative fiind consemnate în județele Teleorman (+191,47%), Bistrița-Năsăud (+161,8%) și Maramureș (+158,32%).
Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor – 20.623 (+83,76%), agricultură, silvicultură și pescuit – 12.167 (+135,2%) și construcții – 6.458 (+83,94%).
În luna iunie 2019 au fost radiate 5.277 de firme, cele mai multe în București – 811 și în județele Constanța – 281 și Iași – 238.