Ministrul Transporturilor: Am avansat trei propuneri pentru autostrada finanțată de stat, iar premierul va decide în perioada următoare

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, la Suceava, că premierul Viorica Dăncilă va decide, în perioada următoare, care este autostrada care se va realiza în această guvernare cu finanțare de la stat, după ce i-a transmis trei propuneri din care să aleagă, informează Agerpres. „Doamna prim-ministru a vorbit despre un proiect de infrastructură, de autostradă, cap-coadă, pe care s-o facem pe buget de stat, deci nu vorbim despre fonduri europene (…) I-am prezentat care ar fi în viziunea noastră, a Ministerului Transporturilor, acele obiective. Vorbim despre un proiect matur, nu vorbim despre un proiect care să înceapă de la zero (…) Am discutat trei proiecte cu doamna prim-ministru. Urmează să luăm decizia în perioada imediat următoare (…) Decizia o să o ia doamna prim-ministru în urma evaluărilor pe care le facem în momentul de față (…) Dânsa va anunța care va fi acel proiect”, a spus Răzvan Cuc.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: