Soluțiile și tehnologiile de securitate sunt pe primul loc în topul celor dorite a fi achiziționate pentru aproape jumătate dintre șefii departamentelor IT din cadrul unor companii din România, reiese dintr-un studiu de specialitate, realizat de Brinel și citat de Agerpres. Datele centralizate în cercetare arată că 23% dintre specialiștii IT au poziționat pe primul loc, pe lista de achiziții, tehnologiile de Network Security, acestea fiind la egalitate cu soluțiile de switching și/sau wireless.
Conform analizei, în Top 3 trenduri cu impact asupra activității în următorii trei ani se clasează: securitatea și managementul riscurilor, nevoia de a reduce costurile, respectiv migrarea aplicațiilor în Cloud.
Specialiștii notează că, în momentul de față, cele mai frecvente atacuri sunt cele care se produc prin email-uri cu fișiere anexate infectate sau prin intermediul unor aplicații.