Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene (COREPER) au decis acordarea mandatului de negociere la nivelul Consiliului UE pentru propunerea de Regulament privind dispoziții specifice pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană în perioada 2021-2027 (Regulamentul Interreg), a anunțat Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).
Regulamentul Interreg cuprinde prevederi aplicabile programelor de cooperare teritorială europeană, care au ca scop reducerea disparităților între regiunile Uniunii Europene, prin: ▪ dezvoltarea regională integrată a regiunilor de frontieră; ▪ atingerea unui grad mai ridicat de integrare teritorială a teritoriilor transnaționale; ▪ întărirea eficacității politicii de coeziune la nivel interregional. „În acest context, Finlanda, ca țară care va prelua, după România, Președinția Consiliului Uniunii Europene, va putea demara negocierile interinstituționale cu Parlamentul European în vederea adoptării propunerii legislative, fără întârziere. Acesta este un semnal pozitiv pentru autoritățile de management, în contextul pregătirii viitorului exercițiu de programare 2021-2027 și al negocierilor care vor urma cu Comisia Europeană pentru viitoarele programe de cooperare teritorială 2021-2027”, precizează MDRAP, într-un comunicat.
În perioada de programare 2014-2020, MDRAP gestionează, în calitate de Autoritate de Management sau de Autoritate Națională, 12 programe de cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională la care participă și România, programe care se derulează atât la granițele interne, cât și la granițele externe ale UE. Programele de cooperare teritorială europeană impulsionează cooperarea dincolo de granițele naționale și oferă cetățenilor din regiuni și țări diferite un cadru comun pentru a identifica și pune în practică soluții în procesul de soluționare a problemelor comune.